Mitologie românească

La un prim nivel de lectură, acuarelele lui Eugen Mircea – recent a fost încununat cu premiul Nicolae Tonitza – sugerează cu prioritate apetenţa sa pentru satul românesc din
Bucovina privit ca un fel de axis mundi. Universul îşi centrează existenţa în acest spaţiu, limitat fizic, dar vast în transcendent. Comunitatea rurală îşi reglează existenţa după reguli
fixe, casa devenind locul ritualurilor cotidiene, dar şi, prin familie, instanţa ce concentrează coduri etice străvechi. Cutumele reglează relaţiile sociale, iar vatra adună în jurul focului
componenţii familiei, într-un desăvârşit dialog al generaţiilor.

Dacă în spaţiul templului grec sau roman se oficiau ritualuri de esenţă păgână şi se păstrau tezaurele, în casa românească se desfăşoară ritualul existenţei nemijlocite. Sub o icoană şi o candelă sau în străfundurile fiinţei se practică întâlnirea cu divinitatea. Privită din exterior, casa are doar ipotetic şi dimensiunea templului. Interioritatea ei o motivează însă sub raport spiritual. Cum s-a mai spus, ea e atât de perfect armonizată, încât dimensiunile au devenit proporţii. În cazul lui Eugen Mircea, cu cât lucrează, aparent, mai conectat la real,
cu atât izbuteşte mai mult să creeze impresia de meta-realitate. Tehnica culorilor de apă se dovedeşte, prin ambiguităţi expresive aptă să genereze un fel de halou mitic unde eresurile nu pot surprinde pe nimeni. Artistul ştie că animismul poate face
ca anorganicul să devină organic, iar lirismul să predispună la
reverie. Din substanţa imaterială a acuarelei, Eugen Mircea conturează inspirat un topos identificat în datele exterioare ale geografiei, productiv în arealul unor polivalente conotaţii.

Prin succesive împrumuturi, casa, în viziunea artistului, preia atmosfera unui loc pe care până la urma îl defineşte. Nu ne miră deci că poezia rafinată a anotimpurilor devine constituent de mitologie. Pentru Eugen Mircea, acuarela ţine de hazard doar în relaţie cu propria fantezie. Filosofia îl duce spre cauze, mitologia îl învaţă să vadă dincolo de eclatante
aparenţe…

Valentin Ciucă

This entry was posted in Referinţe critice and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.