În una din seri, ieşind pe culuarul atelierelor noastre din Armeană, Eugen Mircea îmi arată mâinile. Purtând încă semnele unei… intervenţii în natură: muncise toată ziua la curăţirea pomilor din ranch-ul său de la Bârnova.

Îmi place să-ncep tableta de faţă cu episodul acesta, punând în valoare o aplicată iubire pentru natură. Natură care va trece consecvent, de-a lungul unei întinse cariere, în planşele sale.

Nu oricum.

Iaşii au beneficiat de câţiva peisagişti de primă mână, doar trei din ei – Cămăruţ, Podoleanu, Radinschi – abătându-se de la consistenţa culorilor de ulei şi apelând la inefabilul acuarelei. Dacă însă la cei trei spectacolul naturii s-a convertit, pe pânză, în tonalitate de un lirism căruia i s-a şi spus moldovenesc, la Eugen Mircea, punerea în scenă a fost, mai totdeauna, de un dramatism un pic întunecat. Şi asta să fie din orgoliul de a se detaşa de antecesorii săi, fie, mai degrabă, dintr-un acord cu sine însuşi, cu structura sufletească mai aspră, mai conflictuală. Luminişuri răzbătând, ca trâmbiţe, din vegetaţii grele, abundente, sumbre adesea, fie ele în obcinile Bucovinei, fie sub codrii Paşcanilor sau la Bârnova. Ca şi cum pictorul ar fi căutat cu dinadinsul un dramatism care să dea replica celui uman, oricum mult mai încrâncenat.

Ei bine, recent, dintr-o evadare dincolo de munte, într-o fabuloasă Transilvanie a ordinii şi a măsurii, ieşeanul s-a întors cu o corpolentă mapă. Modificând, aceasta, aproape radical,
retina îndrăgostitului de natură. Or, tocmai ordinea şi măsura ancestralei aşezări ardelene a fost cea care s-a pliat perfect pe cealaltă nevoie de ordine şi măsură, a pictorului însuşi. Ce de abia acum își punea într-un firesc acord natura-i cu cea descoperită dincolo de lirismul vag-edulcorat al locurilor natale.

Burgul transilvan a impus versatului acuarelist moldovean o sinteză nouă, o cvasigeometrizare, după care tânjise probabil dintotdeauna, dar care, iată, doar acum, în periplul transmontan, se obiectiva cu naturaleţe. Decisiv, tenebrozităţii de până atunci i-a fost preferată o anume tentă plată, de o nobilă consistenţă coloristică.

Şi pentru că acest… invers descălecat se petrecea în plină iarnă, imaginile din suită purtau titluri… în dulcele stil moldovenesc: După ninsori, Casa bătrâneţii, Umbrele înserării, Cumpăna dimineţii, Ultima zăpadă, Iarnă târzie, Geană de lumină, Uliţa iernii.

Val Gheorghiu